Fotbal light, de vară caniculară

+ Audiență deopotrivă crescută și scăzută, depinde din ce unghi ne uităm

Nu sunt multe meciuri din Liga întâi la care ajungem, asta pentru că nu locuim în România, dar mereu când trecem pe aici, încercăm să bifăm câte o partidă. De data aceasta a fost Rapid - FCSB, un derby important al începutului de sezon, care a reușit să ne dezamăgească chiar și cu patru goluri.

Aproape 27.000 de oameni au fost prezenți pe Arena Națională, un număr deopotrivă crescut dacă ne gândim la perioada vacanțelor și scăzut dacă întoarcem raționamentul așteptându-ne ca milioanele de români veniți din diaspora să caute emoțiile unui derby în scurta perioadă în care sunt în România. A fost exact duminică într-un weekend prelungit și organizatorii se așteptau la aproximativ 30.000 de fani, deci ei nu vor considera asistența un eșec.

Daniel Pancu, fostul căpitan al Rapidului, a dat lovitura de start în derby tocmai în ziua în care a împlinit 48 de ani. Suporterii i-au cântat la mulți ani, au și adăugat niște versuri în care să dea binețe rivalilor de la Steaua și Dinamo, iar jucătorii pare că au împrumutat ceva din răutatea lui Pancone, dar doar din minutul 80 încolo.

Nu suntem niciunul dintre noi suporteri ai Rapidului, de fapt nici nu ne mai considerăm suporteri ai vreunei echipe românești, dar ceva tot trebuie să simți când auzi imnul feroviarilor. Nu e doar un cântec cu versuri și linie melodică inspirate, dar pare că nu e intonat precipitat, e un moment care trebuie să ajungă și acolo, la galeria din ceruri.

Cealaltă galerie s-a făcut auzită și ea în timpul imnului cu o adăugire previzibilă pe post de virgulă pe versul Rapid, Rapid care se tot repetă, e o invitație de înjosire a adversarului pe care nu o ratezi acolo, dar nici nu am mai reținut ceva din partea Peluzei Nord FCSB. Frumoasă încercare de a prelua un cântec al PSG-ului care este din ce în ce mai popular, dar nu a sunat nici măcar pe aproape ca la Virage Auteuil. Am scris aici despre cum e la Paris, probabil cea mai frumoasă atmosferă pe care am văzut-o până acum.

Fanii FCSB-ului ar fi mai potrivit să rămână la București, Steaua București, cântecul care merge la două echipe cu denumiri diferite, eternul conflict din fotbalul românesc care a devenit carte de vizită internațională. Măcar din conflicte să ne știe ăștia, fotbal le arătăm destul de rar în ultimii ani, ceva trebuie să facem pentru a nu cădea în uitare!

Despre fotbal, acum. FCSB a deschis repede scorul prin Lixandru care a reluat foarte inteligent cu capul din careu, lovind în teren și făcând mingea aproape imposibil de parat. Era minutul șapte, început perfect pentru oaspeți și ne-am fi așteptat ca meciul să se deschidă. Au urmat multe minute de acalmie, o posesie sterilă a Rapidului cu pase din stânga în dreapta și invers, fără să amenințe poarta lui Târnovanu.

Frapant a fost că FCSB încerca să irosească câteva zeci de secunde la aruncările de margine încă din minutul 20. Dacă de atunci te gândești să întrerupi curgerea jocului, nu știam la ce să ne așteptăm mai spre finalul jocului. Dar o fi și asta o descoperire a școlii de antrenorat Charalambous-Becali, nu știm.

Bîrligea a făcut 0-2 în minutul 61 cu un șut deviat norocos, dar marcând un gol meritat, atacantul FCSB arătând o oareșicare poftă de joc și bucurându-se de ceva reușite pe faza ofensivă. Reacția Rapidului? Niciuna, aceleași pase nefolositoare, aceiași jucători incapabili să scoată adversarii din joc prin driblinguri sau verticalizări, multe centrări și mai multe cornere, dar fără vreun rezultat notabil.

Apoi a venit un aut executat de Pașcanu, abia intrat pe teren, Elvir Koljic s-a folosit de forța sa pentru a câștiga duelul cu Ngezana (fascinant cât de mult s-a discutat dacă a fost fault la un duel fizic banal), nu s-a mai chinuit să se întoarcă și a ales să lovească cu călcâiul. Târnovanu a văzut mingea târziu, lovitura a căpătat un efect înșelător și s-a dus în poartă. Era minutul 83, și se făcuse 1-2 din mai nimic, grație unui atacant bosniac experimentat care a păcălit toată defensiva campioanei en titre.

Finalul partidei s-a încins puternic, galeria Rapidului a simțit că este imperativ să creeze un infern pe stadion și giuleștenii au început să arate a echipă de fotbal. Inevitabilul s-a produs în prelungiri, același Koljic a marcat din nou în urma unei centrări la care portarul FCSB-ului a ieșit și a respins mingea cam anemic, iar bosniacul a îndeplinit o formalitate. Unde mai pui că la ultima fază Rapidul era să marcheze din nou, la o ieșire foarte neinspirată a lui Târnovanu, dar lovitura de cap a mers puțin peste poartă.

Dacă decupezi cele patru goluri din meci, încă ceva faze între ele și te uiți la finalul partidei, poți spune că a fost un derby reușit. Dacă ai fost atent toate cele 95 de minute, te și bucuri puțin că s-a terminat și ai putut să mergi acasă. Dacă te gândești că la 0-2, cu doar câteva secunde înainte de primul gol al gazdelor FCSB a avut o bară și acolo s-ar fi încheiat socotelile partidei, nu ar fi exagerat să afirmi că Rapidul are mari carențe.

Transferurile realizate de giuleșteni nu pare că au rezolvat problemele echipei, chiar dacă au trecut șase etape, vișinii nu au pierdut niciun meci și se află pe locul al doilea. Constantin Gâlcă pare puțin confuz, nu găsește echipa de start și nici nu își convinge fotbaliștii să aibă atitudinea potrivită un meci întreg. Semne proaste pentru echipa românească patronată de Dan Șucu, dar nici nu pare să fie ceva de negestionat cu câteva decizii inspirate.

Despre FCSB nu sunt multe de spus, pare o echipă organizată care nu se plictisește să își lase adversarul să țină de minge, arată uneori niște triunghiuri de pase care nu par neapărat întâmplătoare, dovadă că la ceva se lucrează în timpul antrenamentelor, dar nu are instinctul de răpitor.

Putea să închidă partida de mai multe ori la 0-2, dar nu a fost preocupată de asta, s-a mulțumit că mingea se află departe de poarta lui Târnovanu și a căutat întreruperile. Penibil de amuzant momentul în care un jucător al oaspeților este întins pe gazon în afara partidei, iar un coleg vine grăbit să îl tragă patru-cinci metri oferindu-i șansa de a suferi în teren. István Kovács nu a considerat că lamentarea vindecă mai repede în teren, rănitul s-a întors în afara jocului, s-a și ridicat destul de repede, dar a rămas dovadă că nu mai suntem empatici nici cu cei bolnavi.

Joia aceasta FCSB merge în Scoția, la Aberdeen, greu de spus cum va arăta partida, anul trecut conaționalii de la Rangers au dat de pământ cu echipa lui Charalambous. Sigur, The Dandies nu sunt chiar Rangers și nu au mai ajuns în grupele Europa League din sezonul 2007/2008 când se numea Cupa UEFA, dar când te elimină KF Shkëndija nici tu nu mai pari a fi echipa care sezonul trecut o bătea pe PAOK de trei ori.

Toate fotografiile din acest articol aparțin redacției CulturaSport. Dacă le refolosiți, vă rugăm să indicați sursa, că așa e frumos.