Cum ar fi să boicotăm Cupa Mondială cu toții?
Vor câștiga SUA la capitolul imagine începând cu 11 iunie?
Deși unii vor spune că e prea devreme să purtăm această discuție, acum când nici nu știm care sunt toate echipele calificate la Cupa Mondială de anul acesta, probabil este deja prea târziu să vorbim despre un boicot al celui mai urmărit eveniment din întreaga lume. Oricum ar fi, ce altceva mai bun de citit aveți în această sâmbătă?
Da, știu că România boicotează această competiție din 1998 nereușind să se mai califice și e foarte aproape să o facă din nou (asta dacă nu asistăm la o minune la finalul lunii martie), acum că această glumă a fost realizată, haideți să discutăm puțin mai serios despre ce ar însemna un boicot real al Campionatului Mondial de fotbal masculin organizat de către FIFA.
Foto: Wikipedia
Pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey se va juca finala Campionatului Mondial, iar dacă nu sunteți familiarizați cu harta SUA, asta înseamnă că e undeva pe coasta de est aproape de New York și e un stadion de peste 80.000 de locuri. Bun, suficiente detalii, revenim la discuția despre boicotarea Cupei Mondiale.
De unde a apărut această discuție? Dacă nu sunteți neapărat la curent cu știrile care vin de peste ocean, administrația republicană de la Washington face tot posibilul să se depărteze cât mai mult de un regim democratic. Limitează atât de convingător drepturile și libertățile cetățenești încât până și o serie de analiști politici care au refuzat să vadă dimensiunea dezastrului în urmă cu ceva ani au început să catalogheze regimul drept unul care miroase puternic a fascism. Unii au rămas doar la autoritarianism competitiv, democrație nu îl mai vede mai nimeni în afară de mișcarea MAGA.
În momentul în care Donald Trump și camarila sa dispun de o armată privată de zeci de mii de oameni (Immigration and Customs Enforcement sau pe scurt ICE) gata să intervină violent în fața oricărui grup de persoane care protestează sau doar există, să urmărească oameni prin benzinării, cartiere și străzi din orașe pe care să îi hărțuiască, lovească, aresteze doar pentru că vorbesc engleza cu accent sau pur și simplu să execute oameni nevinovați, poate nu e neapărat o exagerare eticheta de fascism.
Oricât ar încerca o armată de publicații și influenceri MAGA să explice cum oamenii uciși de către ofițerii ICE au fost cei care au atacat, au pus în pericol, sau nu au respectat legea, sunt zeci de videouri și analize care arată cum au fost uciși fără nicio justificare legală. Dacă vreți să vedeți câteva dintre aceste videouri, mergeți pe canalul de Youtube al New York Times, unde sunt și explicate frame cu frame.
Dacă ele nu vă conving, mai căutați alte informații. Iar dacă tot nu sunteți convinși că sunt oameni nevinovați care nu ar fi trebuit să fie uciși, e ori de la voi, ori de la algoritm. Sau…de la ambele? Știți ce? Facem un test scurt: dacă v-ați bucurat că George Simion a tăiat un tort cu harta Groenlandei colorată în steagul Statelor Unite ale Americii la ceva întâlnire cu politicieni americani, poate căutarea nu vă va ajuta foarte mult.
Dar să revenim la fotbal. Cum am mai spus și în trecut, această compeție a fost mereu folosită pentru a spăla unele dintre cele mai odioase regimuri politice (Italia lui Mussolini, Argentina condusă de junta militară, Rusia lui Putin și Qatarul condus de familia Al Thani). Și în 2034 va avea loc în Arabia Saudită, nu de alta, dar și regimul de la ar-Riyāḍ are nevoie de niște Perwoll ultra-eficient cu aromă de fotbal.
Dar la cum evoluează politica de la Washington, în mass media germană a început o dezbatere despre cât de etică ar fi o participare la acest turneu, mai ales că ultimele modificări ale regimului vizelor vor interzice accesul fanilor din Iran, Haiti și Coasta de Fildeș (țări deja calificate), dar mai ales acum când ofițerii ICE se plimbă pe străzi în căutarea următorului imigrant care trebuie arestat. Sau, mă rog, următorul cetățean american care trebuie omorât dacă ne uităm la Alex Pretti sau Renée Good. Sau următoarea țară în care armată americană trebuie să intervină pentru a schimba coducătorul cu unul dispus să facă business cu Washingtonul.
Cu alte cuvinte, este etic să mergem să ne pozăm cu Trump și să îl aplaudăm când președintele FIFA, Gianni Infantino, îi mai acordă vreun premiu pentru pace sau ar fi mai moral să stăm acasă? Cu ce ne vom diferenția de fotbaliștii britanici care au făcut salutul nazist în Germania ca să-l mulțumească pe Hitler în timpul Jocurilor Olimpice din 1936 dacă ne deplasăm cu surle și trâmbițe spre continentul nord-american (care include și Canada și Mexic, dar SUA sunt cele care vor organiza cele mai multe meciuri)?
Exact discuția aceasta a deschis-o Oke Göttlich, președintele clubului St. Pauli și membru al comiteului executiv al DFB (Deutscher-Fußballbund), adică FRF-ul german, cu ocazia meciului cu Hamburger SV, iar declarația sa a produs neliniște în câteva birouri din Frankfurt.
Mă întreb cu adevărat când este momentul potrivit pentru a gândi și a discuta despre acest lucru în termeni concreți. Și pentru mine, acel moment a sosit cu siguranță. Viața unui fotbalist profesionist nu este mai importantă decât viețile multor oameni din diferite regiuni care sunt în prezent atacați sau amenințați direct sau indirect de gazda Cupei Mondiale. Tabuul este atins când cineva face amenințări? Tabuul este atins când cineva atacă? Când mor oameni? Aș dori să știu de la Donald Trump când se ajunge la tabu și aș dori să știu și de la Bernd Neuendorf (președintele DFB) și Gianni Infantino (președintele FIFA).
Întâmplător, la meci se afla și Lise Klaveness, vicepreședinta federației norvegiene de fotbal, ocazie cu care am aflat că și norvegienii tot un fel de români sunt. Aceasta a declarat că un boicot izolat al nordicilor ar reprezenta urmarea unui drum nepotrivit. Adică noi suntem gata să apărăm drepturile și libertățile, avem pregătite chiar niște paragrafe scrise cu ChatGPT care vor mătura pe jos cu Washingtonul, dar apucați-vă voi, ăștia mai mari cu boicotatul și apoi ne mai gândim și noi.
Iar dacă suntem onești până la capăt, declarația lui Lise Klaveness este nu doar foarte pragmatică, dar și corectă. Un boicot izolat al unei țări sau al câtorva țări, care nu include neparticiparea numelor grele precum Anglia, Franța, Spania, Germania, Olanda, Brazilia și Argentina, este total inutil. Doar așa se prăbușesc încasările generate de acest mega-eveniment și doar atunci încep marile corporații să facă scandal și politicienilor să le pese de asta, fiind presați de grupurile de lobby.
Momentan federația franceză a declarat pentru RMC că nu se pune problema unui boicot al Cupei Mondiale, deci să revină fiecare în banca lui și mai lăsați TikTok-ul, numai prostii vă vin în cap! Domnule Göttlich, foarte frumos din partea dumneavoastră, vă țin minte pentru intenție, dar nu așa se face urcarea pe corporate ladder, nu ați văzut la domnul Infantino? Of, sincer, cred că vă trebuie un training de sensibilizare în legătură cu problemele reale cu care se confruntă adiminstrațiile autoritare care vor să anuleze sistemul de check and balances, zău așa!
Singurul boicot care s-a întâmplat are legătură cu aproape 17.000 de fani care și-au anulat biletele pentru Cupa Mondială, dar asta doar va permite ca cele care se vindeau cu mii de dolari să fie vândute cu mai puține mii și sigur se vor găsi nord-americani care să le achiziționeze. În cele din urmă, stadioanele trebuie să fie pline, nu trebuie să aibă și o atmosferă specifică unei competiții de fotbal sau ați uitat când discutam despre disneyificarea fotbalui?
Foto: Jerseyworldstore
Cu siguranță SUA nu au încotro decât să se asigure că ascund cât se poate de bine fascizarea evidentă a regimului politic altfel vor genera un fenomen de soft disempowerment și vor cădea mai abrupt în clasamentele care vorbesc despre încrederea pe care o au cetățenii, investitorii, publicațiile media sau analiștii politici în regimul de la Washington.
De obicei când finanțezi o grupare paramilitară care stă deasupra legii și atacă oamenii după bunul plac fără nicio consecință reală, s-ar putea să fie greu să o convingi să se comporte respectând drepturile și libertățile cetățenești din regimurile democratice. Rămâne de văzut ce imagine vor avea SUA, MAGA și Donald Trump după Campionatul Mondial care debutează pe 11 iunie.
Eu nu am să mă ascund, v-o spun direct. Voi urmări Campionatul Mondial indiferent dacă România se califică sau nu, ba chiar mă voi preocupa puternic cu acest subiect timp de mai bine de o lună, știind că cea mai mică miză a acestuia va fi reprezentată de care căpitan de echipă ridică deasupra capului trofeul pe care m-aș mira să nu i-l înmâneze tocmai împăratul suprem, His Majesty, Donald John Trump.




Eu cred ca fix comentariile critice, live, la adresa CM-ului sunt oportune. Ca microbiști nu putem să ne facem că nu există, pentru că asta va lăsa loc exclusiv în spațiul public narațiunilor oficiale venite de la FIFA si Casa Albă. Boicotul echipelor mari îi arde financiar, cel al unor produse media independente le face un bine, scăpându-i de grija comentariilor negative.
Ipocrizie maxima, ceri echipelor mari sa boicoteze dar termini articolul spunand ca tu o sa te uiti la acest simulacru,orice ar fi. Uite aici ar fi cea mai mare durere chiar daca Franta se duce, si anume sa intoarcem cat mai multi (noi, spectatorii), spatele acestui show prost. Nu lipsa Germaniei o sa enerveze sponsorii ci lipsa spectatorilor. Daca audienta ar fi la jumatate din ce se asteapta, aceea ar fi adevarata durere. Eu asa mi-am propus sa fac, sa nu ma uit pentru prima oara in 40 de ani la niciun meci, stiu ca nu o sa faca mare diferenta dar poate mai multi gandesc ca mine si ceva ce va o sa se intample.