Astăzi plec de la romanul Umbra exilată a lui Norman Manea, apărut la Polirom, și închid discuția începută de prima recenzie de pe Raftul critic, deși nu voi mai atinge tema migrației. Are sens dacă citiți până la urmă, credeți-mă pe cuvânt!
Dacă nu sunteți familiarizați cu autorul, pe lângă că ar trebui să deveniți urgent, fiind unul dintre cei mai apreciați prozatori români, vă spun că trebuie să înțelegeți că pentru el exilul, tema centrală a romanului, nu este doar o parte substanțială din viața sa, ci și marota literară care îi leagă aproape toată opera.
Manea a plecat din România în 1986 cu o bursă DAAD și, după o perioadă în Germania, a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit definitiv și și-a început exilul prin limbă. A continuat să scrie în română, singura pe care o consideră potrivită pentru a-și exprima pe de-a-ntregul trăirile, dar operele sale au fost traduse în peste 30 de limbi.
Foto: Deutschlandradio – Andreas Buron
Bun, să revenim la Umbra exilată. De la bun început suntem informați că nu vom putea să răzbim în lupta cu acest roman-colaj fără ajutorul lui Peter Schlemihl, eroul basmului lui Adelbert von Chamisso. Schlemihl devine un netot, un nătâng (schlemiel în ebraică) și un ghinionist (schlimazel în idiș), toate acestea pentru că a făcut un gest radical: și-a vândut umbra pentru o pungă cu bani.
A scăpa de umbră nu a reprezentat în povestea lui von Chamisso ceva însemnat pentru Peter, dar devine un act definitoriu de-ndată ce toată lumea din jur observă că nu are umbră și îl tratează ca pe un ciudat. Un plan al romanului ne va deconstrui umbra în toate formele sale și vom putea citi opinii ale unor studenți, dar și fragmente din eseuri de critică literară despre semnificația operei lui Adelbert von Chamisso.
În paralel, urmărim plecarea din gulagul estic a Nomadului Mizantrop, prima dată în Berlinul de după zid pentru revederea cu Günther, un german marxist care a fost răscumpărat de familia plecată și ea din România, critic pasionat al capitalismului occidental și al socialismului românesc, întâlnire crucială pentru acomodarea treptată a exilatului din est cu minunile capitalismului vestic.
Un domn în livrea, masiv și impasibil, se înclina ceremonios în fața clienților; ne deschise ușa grea și masivă pe care scria cu litere de aur KAUFHAUS DES WESTENS, Prăvălia Occidentului, Prăvălia Planetei.
– Bordelul! Acesta este. Bordelul Îmbuibării! Pornografia bunăstării și capriciilor gastronomice. Nu poți pleca în marea aventură fără această minimă instruire. Democrația tuturor gusturilor și veniturilor. Totul se numește industrie în epoca post-industrială.
Odată deprinse comportamentele occidentale, căderea Zidului Berlinului nici nu mai stârnește interes pentru personajul principal care trebuie să își continue drumul său spre tărâmul izbăvitor al libertății și prosperității de peste ocean.
Dar aceasta nu este singura evadare a personajului care nu are deloc întâmplător aceleași inițiale ca autorul romanului; ea survine după eliberarea din lagărul din Transnistria întâmplată în copilărie, alături de sora sa Tamar (Tamara/Agatha). Teroarea antisemitismului german reprezintă nu doar o traumă peste care nu se poate trece cu adevărat, ci și un subiect de evitat, fapt ce îl exasperează pe Günther, care poartă atât de aproape cu sine vina germană.
Nomadul Mizantrop este un excentric care suferă de FR (Fobia Realității, diagnostic plasat de către un medic psihiatru informator prietenos cu regimul de care a fugit), are un doctorat în Istoria Circului și se află într-o continuă căutare pentru a-și găsi rostul într-o lume în care cunoștințele sunt mai degrabă valoroase atâta timp cât pot genera ceva bănesc. Se ascunde mereu în cărți, vorbește de multe ori neinteligibil și apelează la metafore și tăcere pentru a exprima acele adevăruri dureroase din biografia sa.
Într-o noapte cu ploaie furioasă, ieri, alaltăieri sau chiar azi, îi revăzu în mica încăpere pe cei doi vizitatori, veniți să-i anunțe arestarea și Procesul care i se tot pregătea (…) „e vorba de boala dumitale. Fobia realității, i-am zis eu și așa este. Dumneata poți s-o numești cum vrei: obsesia solitudinii, refuzul speranței, suspiciunea infecțioasă, drogul lecturii.”
Mai mult decât atât, are o relație foarte apropiată cu Tamar, sora sa, probabil unul dintre motivele care l-au făcut să accepte pașaportul străin pe care colonelul Tudor i l-a dat și cu care a reușit să plece pentru totdeauna din România socialistă. Până la finalul romanului vom afla că nu suntem în fața unei relații obișnuite între frați, dar pentru asta cineva trebuie să se pregătească să moară.
Din când în când, Nomadul este adus pe o linie coerentă de câte o prezență feminină, singurele instanțe care oferă echilibru unui personaj bântuit de vise, închipuiri și dialoguri aprinse cu fel de fel de plăsmuiri. Femeile au un rol infam de protectoare ale unui alienat inteligent, obsedat de povestea lui Peter Schlemihl, care ajunge să-i fie nu doar preocupare intelectuală, ci și viața de zi cu zi.
A citi povestea lui Peter Schlemihl ca pe o alegorie înseamnă să urmăm o pistă falsă. Umbra trebuie estimată la justa ei valoare. În termeni practici, ea nu valorează nimic, dar absența ei face din Peter un om stigmatizat. Astfel că lipsa umbrei devine un simbol pentru orice poate produce un efect similar asupra unui individ.
Probabil fragmentul din analiza lui Hermann Weigand luminează cel mai bine întunericul apăsător care parcă te înghite cu atâtea umbre ale lui Schlemihl. Iar o prelegere la clasă ne arată că, de fapt, nu trebuie să privim umbra ca pe un fenomen optic, ci mai degrabă ca pe o formă de exil pe care Norman Manea o trăiește prin personajul central al romanului.
Este aventura lui Schlemihl valabilă și pentru expatriatul dintr-o dictatură, sau dintr-o familie tiranică, sau dintr-o enclavă retardată de sărăcie, sălbăticie, fanatism? Acoperă drama lui Peter, atâta cât este, cea a tuturor înstrăinaților, deposedaților, expulzaților, nomazilor goniți de furtunile Istoriei dintr-un refugiu în altul?
Condiția exilatului fascinează și ne vrăjește până când aproape ajungem să invidiem această sursă nesecată de experiențe fundamentale, modelatoare ale unui caracter inedit și controversat. Finalul cărții ne întrerupe visul, aruncând cărțile pe față și oferindu-ne cheia de lectură care ne-a lipsit pe tot parcursul ei.
Exilul nu poate fi idealizat… Exilul dezumanizează… Nu există nicio virtute izbăvitoare în faptul că devii străin ție însuți… Said dă ca exemplu evreii, palestinienii și armenii. Când este sigur că nu se va mai putea întoarce acasă nicicând, exilatul produce pentru sine o nouă lume. Cele mai multe naționalisme pornesc de la o situație de înstrăinare, de la singurătatea impusă de exil.
Aici am posibilitatea să închid discuția deschisă cu romanul Laviniei Braniște, Camping, deoarece totul se leagă în moduri nebănuite. Emigrantul român află cât de mult îi lipsește tot ceea ce este românesc și cât de apăsătoare este lipsa de verbalizare a propriilor gânduri într-un camping spaniol, adică în exil. Iar despre naționalismul grupurilor diasporice s-a scris mult și, dacă vă interesează, găsiți studii, doar să vreți să alocați câteva minute unei căutări.
Exilul nu are nicio virtute și asta ne învață și Umbra exilată a lui Norman Manea. Indiferent dacă ți-ai vândut sau nu umbra, atunci când îți devii ție însuți străin, nici nu mai are vreo însemnătate.